Sala Sporturilor din Ploiești, subiect de dispută între Roberta Anastase și Mircea Cosma

Sala Sporturilor din Ploiești, subiect de dispută între Roberta Anastase și Mircea Cosma
Publicat: 30/09/2013, 20:21
Actualizat: 30/09/2013, 20:21

Panouri publicitare cu Victor Ponta alături de primarul Ploieștiului și de șeful CJ Prahova, pe care scrie „Am promis. Am, făcut. Sala Sporturilor”, au fost amplasate în oraș, Roberta Anastase spunând însă că aceștia sunt „mincinoși” și că proiectul, inițiat de Guvernul Boc, a fost blocat de Ponta.

Mai multe panouri publicitare de mari dimensiuni pe care apare fotografia premierului Victor Ponta alături de cea a primarului municipiului Ploiești Iulian Bădescu și a președintelui Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, însoțite de sloganul „Am promis, am făcut. Sala sporturilor” au fost amplasate în ultimele zile în diverse zone din Ploiești, în special în zona centrală a orașului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat de ce au fost amplasate aceste panouri care seamănă foarte mult cu cele electorale, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a explicat că ele îi înfățișează pe cei care au contribuit la finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor din Ploiești.

„Faptul că această lucrare (renovarea Sălii Sporturilor din Ploiești – n.r.) a rămas descoperită cu 20 de milioane de lei noi și că a fost câștigată de o firmă din București care nu prea avea aplecare către o asemenea lucrare ne-a făcut să adoptăm măsuri speciale pentru finalizarea acelei lucrări în sensul că am cerut Guvernului României să suplimenteze fondul la Compania Națională de Investii cu 19 milioane, pentru că municipiul a rămas în gaură și nu mai putea plăti, Consiliul Județean a alocat un milion de lei în martie, pentru sala de sport, iar Consiliul Local trebuie să mai aloce 2,7 milioane de lei pentru dotări care nu au fost prinse nicăieri. (…) Asta e echipa care s-a ocupat și care o termină. De început, putem începe toți, de terminat de mai greu”, a spus Cosma.

Întrebat care este rostul unor asemenea panouri publicitare Cosma a răspuns: „Rostul acestor panouri este de a se arăta că se face. Pentru că nu putem și nu ne permitem să scoatem atâția oameni naivi pe străzile Bucureștiului și ale altor orașe care să protesteze sau să ne aplaude, preferăm forma asta de manifestare. Și o să o facem mereu, cu orice vom face”.

De asemenea, întrebat cine suportă cheltuielile legate de confecționarea și amplasarea acestor panouri publicitare, șeful CJ Prahova, care este și președinte al PSD Prahova, a spus că inițiativa amplasării panourilor aparține parlamentarilor PSD din Prahova, aceștia suportând și costurile.

„Eu am înțeles așa: că grupul de deputați și senatori PSD doresc să facă o inaugurare fastuoasă pe data de 4, cu prilejul unui meci de baschet, și așa că cheltuielile de propagandă și publicitate aparțin acelui grup, nu aparțin nici Consiliului Județean, nici Consiliului Municipal”, a spus Cosma.

Președintele PDL Prahova, Roberta Anastase, îi critică pe cei trei politicieni ale căror chipuri apar pe panourile publicitare, catalogându-i drept „mincinoși”.

Într-un comentariu postat pe o rețea de socializare și trimis și presei, Anastase arată că proiectul privind renovarea Sălii Sporturilor din Ploiești a fost „inițiat, susținut și finanțat de Guvernul Boc prin Ministerul Dezvoltării și administrația de atunci a Ploieștiului (condusă de primarul PDL Andrei Volosevici – n.r.). Anastase susține că acest proiect a fost blocat după ce conducerea Guvernului a fost preluată de Victor Ponta, deși sala era renovată aproape în totalitate.

„Cum a devenit prim ministru Ponta a tăiat finanțarea pentru acest proiect realizat la acel moment în proporție de 90% și aproape un an lucrările au fost blocate. 200 de oameni și-au pierdut locurile de muncă. La insistențele ploieștenilor și realizând că nu pot bloca lucrările deja începute la un simbol al Ploieștiului s-au îndurat să reia finanțarea proiectului. Consiliul Județean nu are nicio treabă cu această investiție care vizează exclusiv municipalitatea. Deci Mircea Cosma nu avea ce să caute în poză, dar nu putea să lipsească din trioul mincinoșilor! Iulian Bădescu s-a opus acestui proiect. Acum, ca primar cu zero realizări, încearcă să își asume o investiție la care nu are nicio contribuție”, susține Roberta Anastase.

Lucrările de renovare a Sălii Sporturilor din Ploiești au început în anul 2011 și au costat peste două milioane de euro. Lucrarea ar fi trebuit finalizată în termen de opt luni, însă finanțarea a fost sistată timp de peste un an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
La 60 de ani, regina frumuseții din Buenos Aires arată uluitor de tânără și a...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A murit Ştefan Birtalan, fost dublu campion mondial la handbal: „Ne-a părăsit un Uriaș”
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Șocul cultural avut de o studentă africană din Marea Britanie când a venit în România:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
România e în doliu. A murit unul dintre cei mai mari sportivi din istorie: Ne-a...
Legătura dintre Marius Moga și Ionuț Cercel. Compozitorul a recunoscut tot
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Legendara gimnastă Gina Gogean și-a pierdut mama într-un cumplit accident. La volan se afla sora...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Test de cultură generală. Cui aparțin toți urșii panda din lume?
×